Există o formă de oboseală (lehamite, îi mai zic eu) care nu vine din prea multe de făcut, ci din senzația că, orice ai face… nu contează suficient.

Că lucrurile se întâmplă „oricum”.
Că ești mai degrabă purtat de val decât cel care alege direcția.
Că deciziile sau acțiunile tale nu schimbă oricum mare lucru.
Că viața ta e mai mult rezultatul circumstanțelor decât al acțiunilor tale.

În Mental Toughness, ceea ce am descris eu este explicat printr-un control al vieții scăzut (life control).

Uneori dramatică și frenetică, alteori fără glas și ferită de ochii lumii, este una dintre cele mai paralizante stări în care poate ajunge un om.

Mai ales atunci când suntem afectați de evenimente la scară mare așa cum se întâmplă în aceste zile. În astfel de momente, apare capcana de a confunda lipsa de control asupra lumii cu lipsa de control asupra propriei vieți.

---

Dacă vrei să abordez o temă din Mental Toughness care te preocupă mult, o poți alege pe următoarea despre care să scriu completând acest formular. Dacă poți să o legi și de un context sau provocare mai concretă cu atât mai bine.

▶️ Varianta audio aici.

---

Ce înseamnă, de fapt, „life control”

Life control descrie măsura în care simțim că avem o influență reală asupra propriei vieți - convingerea că acțiunile noastre contează cu adevărat. Totodată, acest factor măsoară și sentimentul propriei valori și încrederea că deținem suficient control pentru a reuși. Practic, el subliniază legătura fundamentală dintre cât de mult ne prețuim și capacitatea noastră de a obține rezultate.

Oamenii cu controlul asupra vieții ridicat tind să creadă că:

• pot influența rezultatele prin ceea ce fac
• pot organiza lucrurile, astfel încât să le iasă
• dacă apare un obstacol, există o cale de gestionare

Faptul că au aceste credințe despre ei nu înseamnă că le iese tot sau că au doar succes, ci că nu pornesc la drum din ideea că nu le va ieși.

În schimb, oamenii cu life control scăzut tind să trăiască altă realitate:

• văd mai ușor motivele pentru care ceva nu va merge
• așteaptă mai degrabă să se întâmple lucrurile decât să le inițieze
• folosesc frecvent un limbaj de tipul „nu știu dacă pot” sau „nu ține de mine”

O nuanță importantă: nu are nicio legătură cu inteligența, voința sau potențialul. Vorbim despre o poziție mentală despre sine și controlul perceput.

Problema reală nu este lipsa de control, ci percepția lipsei de control

Două persoane pot fi în aceeași situație:

• același job
• același mediu
• aceleași resurse
• aceleași constrângeri

Însă una poate spune spune: „Ok, să văd ce pot face aici.” sau „Sigur există o soluție la asta.” Iar cealaltă: „Nu prea am ce face.” sau „Nu ține de mine.”

Diferența nu stă doar în realitatea fiecăreia, ci în atribuiri - modul în care atribui și cui atribui ce ți se întâmplă.

Cum arată concret un life control scăzut

Nu o să recunoști neapărat „am control al vieții scăzut”, s-ar putea să nu-ți spună nimic chiar. Dar s-ar putea să recunoști unele dintre aceste lucruri:

1. Amânarea inițiativei

Aștepți momentul potrivit, un context mai bun, mai multă claritate, o soluție care rezolvă tot sau pe cineva care să te tragă după el. În realitate, e posibil să amâni pentru că nu ești convins că acțiunea ta va schimba ceva.

2. Limbajul care te trădează

„Aș putea, dar…”

„Nu știu dacă…”

„Nu am eu nicio putere să…”

„Nu ține de mine să…”

Acest tip de limbaj este gândire în acțiune. El arată că mintea ta caută deja motivele pentru care ceva nu va funcționa.

3. Confort în lucruri mici și evitarea celor complexe

Te descurci bine când ai de făcut lucruri simple, clare, delimitate. Dar când apare ceva mai mare, mai ambiguu sau cu mai multe variabile de care trebuie să ții cont te blochezi sau te retragi. Cel mai comun sentiment este să simți că nu poți ține laolaltă acea complexitate, că e prea mult.

4. Externalizarea explicațiilor

Când ceva nu merge, vina sau cauza este în exteriorul tău:

• „nu a fost momentul”
• „nu a ținut de mine”
• „contextul a fost dificil”
• „cineva nu a făcut ceva”
• „a fost o nedreptate”

Uneori este adevărat, dar când devine un tipar, apare o problemă destul de mare: nu mai vezi unde ai avut totuși influență.

În același timp, când vorbim de reușite e posibil să nu mai vezi că și datorită acțiunilor tale s-a ajuns la rezultat. E o lamă cu două tăișuri.

5. Reacția la sarcini noi

Când unei persoane i se cere ceva în plus:

• persoana cu life control ridicat spune: „ok, vedem cum facem”
• persoana cu life control scăzut spune: „nu știu ce să spun despre asta, nu cred că…”

Nu-i din lipsă de disponibilitate sau lene, ci din lipsă de încredere că poate integra și acel lucru extra în viața ei. Vede problemele, nu și soluțiile. Efecte: dezorganizare în abordarea sarcinilor, procrastinare, blocaj.

6. Starea de plutitor în derivă prin viață

Apare în multe circumstanțe, dar în mare este gândul că dacă mâine nu ai mai fi la birou sau într-un anumit grup sau loc lucrurile ar merge exact la fel. Asta duce la o stare de paralizie decizională și acțiune. Convins că amprenta ta nu contează, lași evenimentele externe să-ți dicteze starea de spirit.

Nevoia reală din spatele life control

Este să simți că lași o urmă. Că ești văzut de tine însuți și de ceilalți. Că acțiunile tale contează, schimbă ceva și mișcă lucrurile, chiar și puțin.

Fără asta, apare un tip de pasivitate tăcută cu un mecanism fin, dar perfid: „De ce să mă implic, dacă oricum nu face diferența?”.

Efectul cel mai dureros este cel de invizibilitate.

La locul de muncă poți să devii persoana care nu este întrebată, care nu primește responsabilități importante, în grupul de prieteni persoana care doar e, acasă persoana neapreciată pentru eforturile tale.

Legătura cu neajutorarea învățată

Aici intrăm într-o zonă foarte importantă din psihologie: neajutorarea sau neputința învățată (learned helplessness).

Când un om experimentează repetat situații în care:

• încearcă și nu reușește
• nu primește răspuns
• simte că nu are control real

învață un lucru periculos: „Nu are rost să încerc.”

În timp, începe să nu mai încerce, chiar și în situații în care ar avea control.

Asta explică de ce unii oameni:

• nu cer ajutor
• nu aplică la joburi
• nu inițiază conversații
• nu schimbă lucruri evidente

Nu pentru că nu pot, ci pentru că au învățat că nu contează ce fac. Cel mai simplu exemplu este al unui copil care plânge și nu este băgat în seamă în mod sistematic. După un timp, nu mai plânge. La prima vedere, pare mai independent. Dar, de fapt, a învățat că nu are rost să-și mai exprime nevoia. Același mecanism se întâmplă și la adulți.

Partea mai puțin intuitivă: nu este doar despre realitate

Adevărul e că majoritatea oamenilor are parte de un mix relativ echilibrat de experiențe bune și rele. Una dintre diferențe apare însă în: ce observă, ce rețin și cum interpretează informația. Sau, mai precis, în cum au învățat să facă toate acestea.

Unii se uită la ce nu a mers și trag concluzia: „nu am ce să fac”. Alții se uită la ce a mers și spun: „succesul depinde în mare măsură de mine și atitudinea mea”.

Interpretări diferite. Dar și stări și rezultate diferite. A te simți în control, a simți că ține de tine să faci niște lucruri motivează, mișcă acul, oferă încredere.

Cum să începi să vezi controlul pe care îl ai deja

Dacă te regăsești în acest text, e posibil să nu fie pentru că „nu ai control”, ci pentru că nu vezi unde îl ai deja.

Nu ai nevoie să construiești controlul de la zero. Ai nevoie să-l observi, să-l exersezi și să-l întărești - cu lucruri mici, potrivite pentru tine, repetate de suficiente ori. Life control nu este despre a controla viața cu toate ale ei, ci despre a trăi cu încrederea că „ce fac eu contează” pentru mine, pentru alții, pentru mediu, țară, job etc.

Nu o să-ți spun că „trebuie să crezi mai mult în tine” sau că „ai resurse să faci lucruri” (deși cred asta și despre tine și despre mine) pentru că nu funcționează așa.

Percepția despre controlul asupra vieții nu se schimbă doar prin convingeri pozitive. Au și ele rolul lor, dar nu de unele singure - sunt mai degrabă o urmare. Se schimbă prin experiențe și acțiuni concrete de influență.

Adică prin dovezi.

Dovezi

1. Cea mai bună dovadă că ce faci contează

Îți propun ceva simplu prin care să începi să observi că ai influență.

Gândește-te la cineva care, la un moment dat, a spus sau a făcut ceva și a contat pentru tine. Poate nu atunci, pe loc. Poate mai târziu sau poate într-un mod pe care nici nu l-a anticipat. Poate să fie un gând, o frază, o reacție sau pur și simplu prezența ei.

Și, dacă îți vine în minte cineva, oprește-te puțin și spune-i. Spune-i că a contat, că ți-a rămas asta. Că a lăsat o urmă.

De multe ori dovada că ceea ce facem contează nu vine din noi, ci din ceilalți. De fapt, așa se și construiește percepția controlului. Copilul mic învață controlul și autovalorizarea pentru că cineva îi arată că acțiunile sale au o urmare, un rezultat. Să nu primească nimic de la cei din jur este un mod eficient, și trist, care duce la neajutorare și percepția lipsei de control.

La fel cum tu ai nevoie de aceste dovezi ca să vezi că ai impact pe acolo pe unde treci, așa și ceilalți au nevoie de ele ca să-și vadă propriul control.

Poate că nu putem controla tot ce se întâmplă în viața noastră sau în lume. Dar putem, din când în când, să ne ajutăm unii pe alții să vedem că ceea ce facem contează.

Uneori asta e suficient cât să schimbe ceva pentru ceilalți, dar și pentru tine. Pariul meu este ca la un moment dat vei întoarce reflectorul spre tine și vei realiza același lucruri despre tine.

2. Mută focusul de la „pot?” la „ce pot controla aici?”

Întrebarea „pot să fac asta?” e de multe ori prea mare.

În schimb:

• ce ține de mine aici?
• care e următorul pas mic?
• ce pot influența în următoarele 24h?

Mișcă acul cu o sarcină mai ușor de dus. Dovezi mici, dar obținute.

3. Fă lucruri până la capăt

Un tipar clar la persoanele cu life control scăzut este începutul fără final. O soluție ar fi să alegi lucruri mici și să le începi, dar să le duci până la capăt. Nu neapărat pentru rezultat, ci pentru experiența de finalizare. Dovezi că a ținut de tine.

4. Schimbă limbajul

Observă când spui sau gândești:

• „oricum nu contează”
• „nu depinde de mine”

Și întreabă-te: „chiar deloc?”. De multe ori răspunsul real este: „nu complet”. Asta e suficient ca punct de pornire ca să capeți o dovadă, chiar și parțială.

5. Învață să vezi contribuția, nu doar rezultatul

Ai avut un rezultat slab? Întreabă-te:

• ce am făcut bine aici?
• unde am influențat pozitiv?
• ce a ținut de mine și a mers?

Asta reconstruiește legătura dintre acțiune și efect. Dovezi, dovezi, dovezi.

6. Acceptă partea incomodă: responsabilitatea

Controlul asupra vieții vine cu un cost. Dacă crezi că ai influență înseamnă că nu mai poți da vina complet pe exterior și trebuie să îți asumi și partea ta.

Asta e motivul pentru care uneori oamenii evită acest tip de control pentru că implică o poziționare inconfortabilă: „dacă depinde de mine… atunci trebuie să fac ceva.”. E ca și cum ai vedea dovada cu ochii minții și nu o mai poți ignora.

O nuanță importantă: prea mult control nu e ideal

Poate duce la:

• supraîncărcare („iau eu tot”)
• intoleranță față de alții
• tendința de a crede că poți controla tot (nu poți)

Deci nu este despre „mai mult e mai bine”, ci despre a crede că ai suficient control cât să acționezi, dar nu atât de mult încât să ignori limitele. Dreapta măsură, cum îi mai zic eu.

Dacă te-a mișcat în vreun fel acest email și ai rămas cu ceva din el, m-aș bucura să știu și aș adăuga la tolba mea de dovezi. :)

ceva

(Sau răspunde direct la acest email.)

Pe curând,

Maria

PS Ca de obicei, te invit să vezi totul în context. Există arii în viața noastră în care simțim că avem mai mult control și în altele mai puțin. Nu e despre avem sau nu avem, ci despre cât. Statistic, foarte puțini oameni se află la capetele extreme pe axa controlului. Cei mai mulți dintre noi ne aflăm în zona de mijloc.

De asemenea, contextul contează pentru că poate amplifica percepția. Ceea ce trăim în aceste zile ne poate afecta așa cum poate mai sunt și alte evenimente din viața fiecăruia care au un cuvânt de spus.

Dar, doar pentru că cei mai mulți dintre noi nu putem opri un conflict la sute sau mii de kilometri distanță, nu înseamnă că nu avem influență asupra modului în care ne organizăm ziua asta, bugetul familiei sau asupra deciziei de a învăța ceva nou. Important e să nu lăsăm neputința pe care o simțim față de „global” să se scurgă peste tot ceea ce este „local” și personal în viața noastră.

​
​

Maria Arbone ​Lucrez cu oameni care trec prin schimbări, presiune sau momente de resetare. Sunt change strategist și psihoterapeut EFT în devenire. Email: hello@mariaarbone.ro Telefon: 0761718235

Despre Mental Toughness Mental Toughness (MT) este o trăsătură de personalitate care determină cum răspund oamenii la schimbare și stres. Aceasta se află la intersecția multor concepte din psihologie și psihometrie, precum reziliență, grit, inteligența emoțională, locus of control și conștiinciozitate.